Despre maratonul de binefacere pentru Eva Pismeniuc

volosin

Cu un mare succes s-a încheiat maratonul de binefacere a lui Dmitri Voloșin, președintele organizației sportive Sporter, sportivul din Moldova căruia îi plac faptele extreme.

Dmitri a alergat o distanță de 50km la temperatura de -60°C în Oimiacon (Iacutia). El este primul sportiv care singur, fără ajutorul medicilor și salvatorilor a parcurs o astfel de distanță la o temperatură atât de joasă.

Ne minunăm de fapta lui Dmitri și îi mulțumim pentru atenția pe care o acordă beneficiarilor noștri, copii care suferă de paralizie cerebrală infantilă. Vă amintim că scopul principal al proiectului ”Unfrozen” constă în atragerea atenției spre problemele paraliziei cerebrale infantile și susținerea fetiței de 4 ani, Eva Pismeniuc. Toate mijloacele banești adunate in cadrul proiectului vor fi transmise familie Pismeniuc personal de către organizația Sporter. Acești bani vor ajuta să continuie reabilitarea și tratamentul Evei.

Acum Eva se află acasă. De curând s-a întors de la Lvov și mama fetiței ne aduce la cunoștință rezultatele ei:
”Vreau să-mi exprim recunoștința pentru organizația dvs și tuturor celor care au ajutat. Ne este mai ușor atunci când știm că nu suntem singuri. Rezultatele Evei după cura de la Lvov: deja în a doua zi, eva s-a învățat să sară, să ridice și să coboare scările, să se scoale de pe podea cu ajutorul mâinilor, s-a îmbunătățit simțitor echilibrul și coordonarea mișcărilor. A devenit mai indepăendentă, s-a îmbunătățit înțelegerea vorbirii.”

Acum, datorită lui Dmitri Voloșin și încăpățânîrii lui, Eva are mai multe șanse să-și întremeze sănătatea șubredă!

Нравится
Partener