Nesterova Irina, 2 ani

2222

Colectarea banilor este închisă!

Din scrisoarea mamei:
„Buna ziua! Ma numesc Oxana Nesterova.
Împreună cu soţul şi cu doi copii mici locuim în oraşul Bălţi.
Din nefericire, fetiţa noastră de doi ani suferă de hemangiom cavernos congenital.
Aceasta este o tumoare, care s-a format la Ira pe partea stângă a feţei, în apropierea ochiului.
Prima operaţie i-a fost făcută fetiţei la două luni în Spitalul Republican de Copii, „Emilian Koţaga”, iar cînd fetiţa a împlinit un an, am mers la Moscova pentru cea de-a doua intervenţie chirurgicală.
După cele două anestezice,fiica noastră, care era liniştită, a devenit foarte capricioasă, plînge des.
Iar dacă, Doamne fereşte, se loveşte accidental cu faţa, începe a freca zona afectată de tumoare şi a plînge,din care motiv ea se măreşte.
Problema este că hemangiomul nu numai că influienţează asupra aspectului fizic, ci şi se măreşte în dimensiuni, odată cu creşterea copilului.
Suntem foarte îngrijoraţi de starea fiicei şi încercăm să facem tot ce ne stă în puteri, pentru ca feţişoara ei să devina curata şi frumoasă.
Acum trebuie să mergem la următoarea intervenţie chirurgicală în Rusia, la Spitalul Clinic pentru Copii.
Costul intervenţiei e de 7 000 lei.
Din moment ce trăim pe salariul soţului,care este constructor şi primeşte circa 2000 lei, şi din alocaţia de 250 lei pe care o primim pentru fiul Serghei, (are un anişor),nu putem aduna suma de bani necesară. Rugăm oamenii de bună credinţă să ne ajute să adunăm banii, pentru a-i oferi Irinei şansa de a deveni sănătoasă şi frumoasă!”
Boala copilului, asociat cu o faţa acestuia, este întotdeauna o mare traumă psihologică atât pentru copil, cît şi pentru părinţii lui.
Cu toate acestea, multe boli sunt tratate cu succes, iar rezultatul permite copilului de a se integra în societate şi de a deveni o personalitate împlinită.
Sperăm, că oamenii de bună credinţă din ţara noastră nu vor rămîne indiferenţi faţă de problema Irinuţei.

Diagnoza: hemangiom cavernos congenital
Donează
Rechizitele organizației
(destinație: NUMELE COPILULUI):

Transferuri bănești prin Visa și MasterCard:

Persoanele fizice pot face donații în orice filială a următoarelor bănci:

La bancă anunțați numele organizației – «Salvați viața». Instrucțiuni

Donații prin mobile-banking

Rechizite MDL:

Asociaţia Obştească «Salvaţi viaţa»
BC Moldova-Agroindbank SA, filiala Miron Costin
Codul bancar: AGRNMD2X710
Codul curent: 22511573734
Cod Iban: MD23AG000000022511573734
Cod fiscal: 1010620005807

Abonații Moldcell pot să-și aducă aportul său, trimițând un mesaj gol la numărul scurt 0445. Costul SMS-donație este de 30 lei.

Donează prin Portofelul Electronic Paynet

Pentru transferuri prin GlobalGiving

Give Now
Нравится
Campanie de binefacere
Partener