Lucinschi Maria, 4 luni

lucinschi

Micuța Maria este al treilea copil din familie. Nașterea fetiței a fost așteptată cu nerăbdare de un frate și o soră.

Maria s-a născut prematur cântărind 1300 gr. Malformațiile inimii și sistemului respirator depistate încă înainte de naștere s-au confirmat. Prognoza medicilor nu a fost bună, s-a presupus că fetița va trăi doar câteva zile.

Dar Maria a început lupta sa pentru viață, învingând pneumonia, sepsisul și enterocolita care au urmat una după alta.

Acum Maria are doar 2,5 luni și cântărește deja 2700 gr, dar stenoza arterei pulmonare progresa cu fiecare zi. Fetița nu putea respira de sinestătător, unica șansă de a lupta cu boala era o operație la clinica din Kiev.

Deaceea Maria a fost transportată cu ambulanța la Kiev. Medicii de la Centrul cardiologic pentru copii din Kiev au salvat nu doar o dată copiii noștri din Moldova. Iată că și de această dată au început să salveze fetița imediat.
Operația este costisitoare dar timp pentru colectare de mijloace bănești nu era. Părinții au promis să achite bonul de plată pentru salvarea micuței în cel mai scurt timp.

Părinții Mariei ne roagă să-i ajutăm, fetița se află acum la terapie intensivă. Ei caută acum insistent bani.

Noi n-am putut să rămânem indiferenți și am alocat fonduri de la Winter Masquerade Ball în sumă de 84 000 MDL.

Diagnoza: malformație cardiacă și insuficiență pulmonară.
Colectați:
84 000 MDL
De colectat:
0 MDL
Donează
Rechizitele organizației
(destinație: NUMELE COPILULUI):

Transferuri bănești prin Visa și MasterCard:

Persoanele fizice pot face donații în orice filială a următoarelor bănci:

La bancă anunțați numele organizației – «Salvați viața». Instrucțiuni

Donații prin mobile-banking

Rechizite MDL:

Asociaţia Obştească «Salvaţi viaţa»
BC Moldova-Agroindbank SA, filiala Miron Costin
Codul bancar: AGRNMD2X710
Codul curent: 22511573734
Cod Iban: MD23AG000000022511573734
Cod fiscal: 1010620005807

Abonații Moldcell pot să-și aducă aportul său, trimițând un mesaj gol la numărul scurt 0445. Costul SMS-donație este de 30 lei.

Donează prin Portofelul Electronic Paynet

Pentru transferuri prin GlobalGiving

Give Now
Нравится
Campanie de binefacere
Partener