Închidem colectarea de fonduri pentru Tania Munjiu

1

Dragi prieteni! Suntem nevoiți să închidem colectarea de fonduri pentru Tatiana Munjiu, fetița care suferă de insuficiență renală. În total am adunat 422 357 de lei!

Din această sumă era necesar de achitat datoria de 136 800 de lei care s-a acumulat la clinică. Noi am achitat-o, deoarece Tania avea să fie externată, iar datoria avea să stea pe umerii mamei. Mamei și fetei nu i-a mai rămas nimic, ele și-au vândut apartamentul și locuiesc în locuință închiriată.

Tatiana a mai fost ajutată de fondul german ”Inimă pentru copii” acordându-i suma de 11 400 de euro (~ 215 300 lei). Termenul scrisorii de garanție este de 6 luni. Dacă acești bani nu sunt folosiți timp de 6 luni, garanția va fi anulată.

Acum se observă o dinamică pozitivă, ea fiind lăsată să petreacă Revelionul acasă. Tania este foarte bucuroasă că cea mai arzătoare dorință a putut fi pusă în noaptea de Revelion acasă, în Chișinău. Aici fetița poate să se întâlnească cu prietenii, rudele, colegii și să uite un pic de viața în spital. Tania este iarăși optimistă și doarme bine; zâmbește mai mult și se deplasează fără cărucior. Ea iarăși vrea să învețe și-și face planuri pentru viitor. În linii generale, putem spune că starea de sănătate a Taniei s-a îmbunătățit pe perioada de aflare la spitalul din Minsk. Procedurile ulterioare de hemodializă Tania le va primi acasă iar la Minsk fetița va pleca doar în cazul înrăutățirii sănătății și pentru investigații de control.

Acum cel mai important este să se păstreze dispoziția și dinamica pozitivă în tratament pentru a ajunge la transplantul de rinichi, care o va scuti de problemele de sănătate.

În total pentru operația fetiței mai este nevoie de adunat aproximativ 393 200 de lei. Mai departe Tania va fi ajutată de alt fond pentru a aduna banii. Iar noi mereu avem copii, din numele și istoriile cărora s-a format o listă lungă de așteptare. Și ei desemenea așteaptă ajutor, de aceea trebuie să-i ajutăm pe fiecare.

Noi ne vom interesa de sănătatea Taniei și vă vom povesti despre ea în noutățile noastre. Credem din toată inima că transplantul va fi efectuat cât mai repede și aceasta o va ajuta să înceapă o nouă viață.

Mama Taniei, Alla, ne-a rugat să transmitem cuvinte de recunoștință tuturor care au ajutat-o pe Taniușa : ” Mulțumim că ne-ați dăruit speranța în viitor, mulțumim că ne-ați ajutat, chiar dacă fiecare aveți propriile probleme în viață. Mulțumim, datorită vouă nu ne-au secat puterile în lupta cu boala grea. Poziția voastră activă și dorința de a-i ajuta pe copii merită un profund respect.”

Mulțumim tuturor care au ajutat-o pe Tatiana. Mulțumiri aparte avem pentru Ludmila Josan care a făcut o donație considerabilă pentru Tania.

Cu respect și mulțumiri,
echipa ”Salvați viața”.

Нравится
Partener General – Compania Modcell
Partener